Blog

„Ne vom îndrepta spre utilizarea într-o foarte mare măsura a tehnologiilor informaționale în exercitarea profesiei de farmacist”, farm. Florentina Roncea, Simpozionul Farma Practic ediția 69, Eforie Nord

„Ne vom îndrepta spre utilizarea într-o foarte mare măsura a tehnologiilor informaționale în exercitarea profesiei de farmacist”, farm. Florentina Roncea, Simpozionul Farma Practic ediția 69, Eforie Nord

Ediția cu numărul 69 a simpozionului regional Farma Practic, ce a avut loc între 5-6 octombrie la Eforie Nord, a reprezentat un moment de reflecție asupra profesiilor de farmacist și asistent de farmacie, două zile de dezbateri în care specialiști din domeniu au încercat să contureze câteva dintre aspectele ce definesc astăzi rolul și locul acestor profesioniști în cadrul unui sistem medical ce se dorește a deveni unul performant.

Recunoașterea statutului real pe care profesionistul din farmacie îl ocupă,  competențele pe care acesta le are sau le poate dobândi, echipa farmacist-asistent de farmacie sau aspecte ce țin de  principalele servicii farmaceutice oferite, toate au fost subiecte intens dezbătute și care au generat un dialog extrem de interesant între lectorii și participanții acestei ediții al cărui program științific a fost coordonat de prof.univ.dr.farm Dumitru Lupuleasa.

Evenimentul, la care au participat peste 180 de farmaciști și asistenți de farmacie din județele Constanța, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și București, s-a bucurat de prezența farm. Paul Andreianu, farmacist român stabilit în Anglia, cu experiență pe piața farmaceutică din străinătate și care a venit cu exemple și propuneri de bună practică în activitatea farmaceutică după modelul sistemelor de sănătate din afară. Acesta a susținut o temă foarte bine documentată privind modul în care s-a transformat profesia de farmacist, aducând în atenție principalele roluri ale farmacistului, așa cum au fost ele definite de OMS încă din 1997.

„În primul și în primul rând, ceea ce lipsește în momentul de față pentru profesia de farmacist în România este faptul că acesta nu este văzut ca furnizor de servicii, iar aici vorbesc strict de serviciile farmaceutice. Iar aceste servicii farmaceutice trebuie să știm că au nevoie să fie defininte corect, dar și finanțate corect. Atenție însă, finanțarea aceasta nu implică un cost suplimentar pentru Casa de Asigurări, ci, ceea ce vreau să spun este că acest lucru implică în primul și în primul rând un demers de a îmbunătăți aderența pacienților la medicație. Farmacistul este profesionist al medicamentului, iar îmbunătățirea aderenței se traduce întotdeauna prin economii la buget”, a declarat farm. Paul Andreianu. Acesta a prezentat câteva dintre măsurile concrete ce pot fi luate astfel încât sistemul farmaceutic de azi să fie cu mult îmbunătățit și integrat unui sistem medical performant.

 

Farmacistul nu este suficient promovat, și în plus cred că noi înșine nu suntem conștienți de cât de importanți suntem, de aceea mesajul meu către colegii din farmacii este: viitorul nostru și profesia noastră depind de atitudinea noastră și de profesionalismul nostru, iar din punctul meu de vedere farmacia viitorului va fi doar farmacia înalților profesioniști. În prezent, farmacia este la fel ca societatea în care trăim – într-un moment de răscruce. Atât ca societate, cât și ca profesie suntem puțin confuzi. Ține de noi dacă alegem să fim vânzători de medicamente sau profesioniști ai medicamentului. Fiecare este respectat și tratat în funcție de comportamentul lui și de ceea ce dăruiește societății ”, a declarat cu convingere farm. Brîndușa Mihai care a făcut o incursiune în istoria acestei profesii cu rol important în menținerea sănătății populației.

Referitor la cum va arăta în viitor această profesie și care sunt tendințele în acest domeniu ne-a vorbit farm. Roncea Florentina:

Consider că ne vom îndrepta spre utilizarea și cooptarea într-o foarte mare măsura a tehnologiilor informaționale în exercitarea profesiei de farmacist. Aceste noi tehnologii vor trebui să fie alături de noi, integrate în activitatea noastră. În SUA există deja un medicament sub formă de comprimat aprobat de Food and Drug Administration (FDA) încă din 2015 realizat cu ajutorul imprimantei 3D. Acesta tehnologie folosește o matriță 3D, o imprimantă cu ajutorul căreia poate fi preparat un medicament individualizat, personalizat. Acesta va fi viitorul din punctul meu de vedere și nu acele farmacii-supermarket din care pacientul își poate procura singur produsele. Viitorul profesiei are în centru consilierea și comunicarea cu pacientul. Profesia noastră este de a asigura sănătatea populației și atunci rolul nostru este cel de consiliere și educare. Fie că vrem sau nu, că ne place sau nu, suntem formatori. Ne formăm pe noi prin educare continuă, însă îi formăm și pe cei cu care intrăm în contact  fie că ne aflăm în farmacie sau nu, atunci când oferim un sfat unui prieten. Profesia de farmacist ne dă acest statut de formator și trebuie să fim conștienți de acest lucru”. Farm.  Florentina Roncea a adus în dezbatere în cadrul evenimentului o temă extrem de interesantă privind dermato-cosmeticele.

Programul ediției 69 Farma Practic, creditat cu 16 puncte EFC și 12 puncte EMC, a adus în dezbatere teme de interes pentru practica farmaceutică punându-se accent pe importanța colaborării medic-farmacist în beneficiul pacientului. „Ne dorim o colaborare cât mai strânsă cu profesioniștii din farmacie, iar prezența noastră la aceste evenimente nu face decât să confirme acest lucru”, a declarat as.univ.dr Lucian Muflic care a vorbit despre rolul farmacistului și asistentului de farmacie în prevenția anumitor afecțiuni. „Trebuie să conștientizăm faptul că de cele mai multe ori pacientul ajunge prima dată în farmacie atunci când simte o durere, chiar înainte să se adreseze medicului de familie. Farmacistul are cunoștințele necesare să îndrume pacientul către specialist și astfel cred ca are un rol foarte important mai ales în pevenție sau chiar în gestionaera unor dureri care nu necesită intervenția unui alt specialist”, a declarat as.univ.dr Lucian Muflic.

„Framaciștii ar putea fi ajutorul nostru cel mai important. Am vorbit în cadrul acestei ediții despre managmentul gravidei, iar până când femeia vine să își facă un test de sarcină, să fie urmărită de către un medic ginecolog, aceasta caută rezolvare la stările de rău specifice primului trimestru în farmacie. De ce spun că ei ar putea fi ajutorul nostru numărul 1? Pentru că, împreună, putem să ameliorăm simptomele gravidei, să o facem să se simtă mai bine – și nu mă refer aici doar la ameliorarea senzațiilor de greață, dar și pentru picioarele umflate sau alte simptome asociate acestei perioade. Rolul farmacistului este să consilieze gravida cum să își administreze medicația, să ofere sfaturi privind dozajul. Din cauza stărilor de rău femeile au tendința poate să exagereze și să ia o doză mai mare decât le-a fost recomandat, farmacistul îl poate consilia în acest sens, de aseamenea. Din păcate relație medic-farmacist nu este atât de strânsă în realitate precum ne-am dori, de aceea încerc să particip la cât mai multe evenimente de acest fel care ne oferă oportunitatea să ne întâlnim și să ne cunoaștem, să schimbăm păreri”, a declarat dr. Răzvan Stanca.

Ultima sesiune a evenimentului, Tribuna Farmaciei, a dus în dezbatere teme precum modificările aduse de noua lege a farmaciei, despre viza de publicitate și comerțul online de medicamente. De asemenea, s-a discutat despre competențele farmaceutice și despre definirea corectă a serviciilor farmaceutice. Cu intervenții extrem de interesante au participat la dezbatere farm. Costel Grigore, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași și as.med. Eftimie Steluța, președinte OAMGMAMR Filiala Călărași. Ca la fiecare ediție au fost desemnați câștigătorii titlurilor de cel mai activ și „răspunzător” participant, acestea fiind obținute de către  farm. Doina Lucan din București și farm. Băltărețu Amalia Elena din Rm. Vâlcea, câștigător cu tradiție în cadrul edițiilor anterioare Farma Practic.

Următoare ediție a simpozionului Farma Practic va avea loc între 9-10 noiembrie la Băile Herculane.

Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro, www.farmapractic.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/  

Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu T: 0756.030.316 M: daniela.popescu@houston.ro W: www.farmapractic.ro 

 

 

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.